TAINA VIETII ep 2 de Ben Todica, versuri DIMITRIE GRAMA si MIRCEA D ISTRATE

Un clip recitare la versurile poetilor cu o introducere de autor: PLANETA
Ce sunt planetele? Niste constiinte chele daca nu au fauna si flora precum pamantul. De 4 milioane de ani decand sa ridicat omul in doua picioare in el sa trezit constiinta si a inceput sa-l caute pe Dumnezeu si la cautat in foc si tunet, in potop si forta in tigru sau balaur in vise si povesti dar el intodeauna a fost parte din sufletul planetei cu aer si vegetatie, cu animale si pasari, gaze, virusi si vindecari. A iubit, a luptat, a muncit si creat sa inmultit si intodeauna sa pazit de rau. Raul care sperie lumina si zambetul, raul care naste violenta din care multi au profitat si si-au facut o arma din frica pentru a tortura si prada aproapele. Acei care se cred Dumnezei, acei care cred ca stiu totul. Au creat orase mare unde i-au inghesuit pe oameni in mari hoarde si carduri, turme speriate apoi cu Ne-am inmultit si trebuie sa va rarim acum. Au creat starea de imbulzire si sufocare tot asa cum au creat de mii de ani necesitatea de aparare si salvare: Uite hotul si apoi iti da in cap si-ti fura portofelul ca asta stie puturosul si lenesul de a se trezi, de asi trezi constiinta de realizare a scopului sau pe pamant.
Pamantul dintodeauna sa menajat singur. Noi ecologic suntem podoaba sclipitoare a acestei planete impreuna cu intreaga fauna. Planeta traieste si se bucura prin sistemul ecologic care o imbraca. Noi ca populatie am fost dintodeauna intinsi pe toata suprafata pamantului. Nu am fost nici unul mai putin si nici 8 miliarde mai mult ci dintodeauna am populat asa cum si-a dorit sistemul sa se menajeze sistemul ecologic.
....
Fericirea e in cunoastere si inaltare. Tot ce exista in ecologie este parte din noi. Nu trebuie omul anesteziat cu iluzii psihodelice, optice si diabolice. Nu mai asteptati ca sarpele sa va salveze. Pamantul e cu voi! Voi sunteti leacul! Ramaneti loaiali ADEVARULUI DIVIN.
Ben Todica

În rugă de iertare
motto

În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,
Din cădelnița-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,
Cerne sfintele icoane, și c-o dulce sărutare
Se așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.
Mai peste tot la mine, pe coama unui deal,
Să fie mai aproape de raiul din ceresc,
S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal
Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.
Cărarea înierbată, din vale îmi aduce
Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat,
Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce
Și vechile icoane cu chip străluminat.
Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă
Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare,
La multele păcate, ce stau să se intindă
Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.
Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare
Poruncilor știute din vremuri de demult,
Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare
Și-or fi creștini cum fost-au, atunci, la început.
C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,
Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,
Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime
Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.

*

Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie
Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,
Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie
A sufletului slavă, din locul ăsta, sfânt.
Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie
Biserica și neamul mereu n-același loc,
Vor umple de iubire clipita de vecie
Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.

***


Iisus, ‘nălțat la ceruri
Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată, la-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.
S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.
Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menita Lui putere a vrut să ne arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.
Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea, ce orișicui s-o dăm.
N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curate?
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere,
Că ele întinează și izvorăsc durere.
El, nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea care-i, cu mult mai de folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face,
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

*

Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol’ să urce, la Tatăl, în ceresc.

**

Voi, după atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierdem pe vecie a Raiului cărare.

***

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

***
Mircea Dorin Istrate